Scena festivalului de înalta ținută, Callatis 2012, va deveni sâmbătă 25
august și duminică 26 august gazda turneului cu cea mai mare
desfășurare națională, Mix Music Evo 2012, la inițiativa Primariei
Mangalia. Festivalul de renume "Callatis", aflat la cea de-a XII- a
ediție, revine anul acesta, între 24 si 27 august, după ce în ultimii
ani organizarea lui pe litoralul românesc a fost întreruptă din cauza
disensiunilor între deţinătorul brandului manifestării şi fostul primar
al oraşului Mangalia, ca o avanpremieră la relansarea propriu-zisă a
festivalului ce este programată pentru anul următor.
Evenimentul va
avea loc în Portul Turistic Mangalia, pe deja celebra scenă plutitoare,
prima seară a festivalului fiind rezervată concursului "Miss Diaspora",
urmând apoi recitaluri ale unor artiști consacrați precum: Felicia
Filip, Ro-maia, DJ Sava Andreea, Raluca, DJ Rynno & Sylvia și Iris.
În a doua și a treia seară de festival, sâmbătă 25 august și duminică
26 august, artiștii turneului Mix Music Evo 2012 vor străluci pe "scena
scoică", fiind așteptați să-și etaleze vocile de excepție în recitaluri
incendiare. Astfel, vor concerta pe aceeași scenă Proconsul, Connect-R,
Alexandra Ungureanu & Crush, Andreea Bălan, Keo, Skizzo Skillz,
Aurora și Săndel Mihai, Uni-k, iar DJ Jungle și MC Marius vor încinge
petrecerea cu cel mai inedit concept de open-party de la noi.
Ultima
seară de festival, 27 august, este edicată folclorului românesc, cu
participarea unor artiști cunoscuți ai genului. Prezentatorii
festivalului sunt: Richy Dandel, Cătălin Măruța și Florentina Satmari.
Sursa: Bravo
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu